Park Foundation Music App

HOME

Home > Artists

Cătălin Tîrcolea

Catalin Tarcolea este nascut in Bucuresti, intr-o familie cu puternice si declarate inclinatii artistice (mama, prima balerina a Ansamblului National Rapsodia Romana, tatal, violonist si dirijor). Astfel, inca de la varsta de cinci ani el si-a fãcut simtita prezenta pe micul ecran interpretand la vioara un Menuet de Mozart. Desi studia vioara la Liceul de muzica, la 17 ani Catalin Tarcolea este atras de nai si adopta acest instrument ca principal instrument al carierei sale. In paralel cu vioara si naiul, Catalin Tarcolea canta si la pian, instrument pe care-l va studia ca instrument secundar in timpul studiilor de specialitate, compozitia, pe care o absolvã la Academia de Muzicã CIPRIAN PORUMBESCU in 1979. Catalin Tarcolea a sustinut numeroase turnee de concerte si inregistrari atat in tara cat si in strainatate.A participat la show-uri TV precum RONDUIT TOURNEE si TED SHOW in Olanda, THE HANK PLANTE SHOW in Houston, Texas, USA, OBJECTION TV Show difuzat de reteaua TBS Tokyo, Japonia, show-ul TV special conceput pentru C.Tarcolea, NAIUL BINE TEMPERAT, realizat de regretatul Tudor Vornicu, Ileana Vlad si regizat de Andrei Bradeanu, precum si numeroase alte aparitii TV in tara si strainatate. A colaborat cu numerosi muzicieni de prestigiu din tara si din strainatate precum: Toni Iordache, Ion Dragoi, Marin Chiser, Johnny Raducanu, Ramon Tavernier, Richard Oschanitzky, Kurt Hauenstein (Supermax), Rick van der Linden (Ekseption) 3 albume ( primul album ` Variations` inregistrat in 1978 a fost considerat o premiera mondiala, dat fiind combinatia instrumentelor nai si sintetizator, combinatie folosita pentru prima oara in istoria muzicii), Sergiu Comissiona, Luis Bacalov detinator al premiului Oscar, etc. Pana in prezent discografia lui CT cuprinde 21 albume. Catalin Tarcolea a dus o bogatã activitate in domeniul jazz-ului fiind prezent alaturi de formatia sa la Festivalul International de Jazz Praga 1984, alaturi de nume precum Buddy Rich, Cecil Taylor, Arturo Sandoval, Didier Lockwood etc. In 1985 efectueazã un turneu de sase luni in SUA unde in afara de cursuri de predare a naiului pe la diferite campus-uri de vara ale unor universitati americane, are prilejul de a sustine un concert (al sfarsitului stagiunii 1985) cu Orchestra Simfonicã din Houston, dirijata de maestrul Sergiu Comissiona, care il considerã pe Catalin Tarcolea `...un muzician de mare versatilitate...` Acest concert a fost descris de presa de specialitate drept `Senzatia intregii stagiuni`.In 1990 a fost invitat pentru a treia oara in Japonia unde coopereaza cu firme precum Korg si Yamaha. Cu KORG realizeaza sesiuni speciale de sampling a naiului. Cu Yamaha realizeazã prima inregistrare audio tridimensionala pe care aceastã firma a prezentat-o la Targul de Toamna Tokio 1990. Intre 1991 si 1995 este prezent in calitate de compozitor la multe festivaluri si concursuri nationale si internationale. In cotidianul Meridian, binecunoscutul muzicolog Viorel Cosma scria in legatura cu acest album: `Catalin Tarcolea nu s-a multumit cu citarea melodica, ci a incercat sã imprumute fiecarei colinde o haina armonica inedita, si o formã complexa, ampla, polifonica, orchestrata cu o rara fantezie coloristica, paleta timbrala inedita a sintetizatorului, strabatuta de glasul particular, invaluitor al naiului, conferind fiecarei piese un farmec nebanuit`. In 1996 Catalin Tarcolea a scris muzica pentru douã seriale TV (difuzate pe RTL), muzica pentru piesa Dansul sergentului Musgrave de John Arden, piesa realizata de Teatrul Mic,sub directia regretatei Leopoldina Balanuta, a scos cea de a II-a editie a albumului Colinde si a participat la realizarea coloanei sonore a filmului La Tregua-Armistitiul a celebrului cineast Francesco Rosi, avand-ul in rolul principal pe John Turturro. Catalin Tarcolea a interpretat la nai temele muzicale principale ale filmului, scrise de celebrul compozitor Luis Bacalov, castigãtor al premiului Oscar 1996.Din 1998 si pana in prezent, Catalin Tarcolea a dus o bogata activitate componistica si pianistica. Colaborand cu mari producatori precum: -PETER HAUKE( cel care a lansat si produs grupuri precum: NUKLEUS, SCORPIONS, TANGERINE DREAM, etc.), -JACK LANCASTER (cel care a produs muzica cu artisti precum: GARY MOORE, PHIL COLLINS, STEPHANE GRAPELLI, HANS ZIMMER, JACK BRUCE, BRIAN ENO , VANGELIS, etc.) -si ROB & FERDI BOLLAND (care au scris si au produs muzica pentru STATUS QUO - `We’re In The Army Now` si FALCO - `Amadeus`, printre alttii, Catalin Tircolea si-a imbogatit experientele muzicale, nu numai ca interpret, dar ca si producator muzical, el demonstrand acest lucru prin albumele sale realizate din 1979 si pana in prezent In 1999. Catalin Tarcolea a compus si produs albumul `Eu Sunt Mona` al cantaretei de patrusprezece ani SIMONA NAE si tot in acelasi an, a fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor - la sectiunea jazz. Este membru al Uniunii Compozitorilor din anul 1990, si membru al Uniunii Artistilor si Realizatorilor de Film (UARF).

All Releases

Cătălin Tîrcolea

By Kyle Larson